Cand eram mica am fost de vreo cateva ori pe munte. Prima oara a fost pe la 10 ani si am urcat pe Cristianu Mare din Postavaru. Pe cand urcam am dat de o portiune cu lant care putea fi usor ocolita pe un tapsan de iarba prin dreapta. M-am incapatanat bineinteles sa folosesc lantul si am fost apoi foarte mandra de mine. Am ramas mult timp cu curiozitatea de a simti cat de dificile pot deveni traseele pe munte. Pe vremea aia imi placea insa, in aceeasi masura apa si as fi stat la fel de bine ore in sir intr-o balta balacindu-ma, la fel de mult imi placeau si dealurile din satul bunicilor si o multime de alte lucruri, deci nu am depus prea mare efort sa vad care e treaba cu muntele. Acum cativa ani, din pura intamplare am intrat intr-o gasca prezenta mereu pe munte, asa ca mi-am creat contextul potrivit pentru a continua aventura la care visasem odata in copilarie. Asa ca iata-ma foarte des pe creste, vai, valcele, hornuri, intrebandu-ma mai mereu ce caut. O perioada am savurat muntele ca in copilarie, fara sa gandesc, dar de ceva timp, pe masura ce traseele imi dezvaluie tot mai puternic latura masochista a fiintei, ma tot intreb unde urc eu cu atata stoicism. Ultimele 3 ture m-au ajutat din plin sa meditez si sa ma testez.
Tura pe Hornul Coamei a fost un test de anduranta . Am pornit 8 oameni de la Caminul Alpin pe la ora 10 cu planul de a face un prim popas la refugiul Costila. In jur de 12 eram la refugiu pregatindu-ne sa intram pe Valea Galbenele. Am abordat valea coborand prin dreapta pe langa copaci. O poteca destul de clara ocoleste peretele in partea stanga, dar noi ne-am gandit ca duce spre Costila Galbenele asa ca ne-am abatut in dreapta de ea. Prin dreapta nu e nimic conturat asa ca am incercat sa coboram pe unde ni s-a parut mai usor si am iesit deasupra unei fete nu foarte inclinate pe care unii am rapelat-o de un copac iar altii au descatarat-o prin stanga. Am urcat valea prin firul principal care are 2 saritori putin mai delicate pe care noi le-am si asigurat. Pe la 15 am ajuns la Hotel Galbenele de unde eu as fi preferat sa urc spre strunga si sa cobor pe Brana Aeriana .
Hornul Coamei vazut din Hotel Galbinele
Hornul Coamei mi se parea destul de scary si nu simteam ca am energie sa il parcurg. Intr-un final m-am supus deciziei grupului si m-am urnit din loc. Inca de la inceput Hornul Coamei este umed, racoros si strabatut de un vanticel fin. Prizele sunt generoase iar catararea este foarte placuta. In dreptul intrarii din traseul Furcile am dat de o portiune foarte uda pe care Andra a decis sa o ocoleasca usor dreapta pe o fata destul de expusa. Razvan m-a asigurat folosind primul piton din Furcile. In coarda fiind am mers prin hornul umed si mi-am dat seama ca e suficient de aderent cat sa il cateri destul de bine. Dupa aceasta portiune m-am entuziasmat si m-am putut bucura de restul traseului, mai ales de o superba saritoare cu fereastra care apare pe undeva pe la mijlocul hornului.
Saritoarea cu fereastra
In scurt timp am ajuns la Brana mare a Costilei per care am parasit-o prin Hornul lui Gelepeanu. Tura a fost gandita la o zi si am decis sa coboram pe Jepii mici.
Hornul lui Gelepeanu
Daca s-ar putea mi-as dori sa termin toate traseele cu un bivuac la finalul lor, sa nu mai misc un pas, sa fac un foc, sa manac ceva, sa meditez si sa adorm. Nu pot sa descriu acea coborare pe Jepi decat ca fiind mizerabila. Din pacate insa, mizeria este o parte din acest joc. Am avut parte de multe mizerii pe munte, de cele mai multe ori a meritat, uneori insa nu merita, si nu din cauza a 2 unghii rupte sau a oboselii care te urmareste inca 3 zile ci pentru ca tragand linie a foat mai degraba neplacut.
Cu cativa ani in urma nu as fi crezut ca e posibil ca mai degraba sa nu-mi placa o tura pe munte. Imi amintesc cum am savurat fiecare clipa dintr-o iesire in Crai in 2009 cand am ratacit pe un valcel, fiind nevoiti sa innoptam intr-o grota deasupra unei saritori mult prea mari ca sa o putem trece. Cu timpul insa, a te pierde sau a merge 15 ore cand puteai sa mergi 7, sunt aspecte care te frustreaza. Aceste momente insa, sunt cele care te ajuta sa cresti. Asadar la 2 saptamani distanta de la aceasta tura, ma contrazic spunand ca a meritat: 1. Am anihilat ideea preconceputa ca Hornul Coamei este un traseu scary 2. Am aflat pana unde tine voluptatea mizeriei pe munte 3. 15 ore de mers au reprezentat un antrenament bun pentru cele 4 zile deja planificate in Fagaras.
