Valea lui Stan este un canion inca strabatut de apa, care a fost amenajat cu scari de metal pentru a putea fi trecut in anumite portiuni in care apa este prea mare si saritorile prea spalate. Traseul incepe din Transfagarasan, cu 5 min. inainte de tunelul de la Vidraru si are ca punct de reper o troita de pe marginea drumului. La inceputul lunii iulie cand am fost noi, apa avea un nivel mai scazut asa ca decizia mea de a merge in sandale nu s-a dovedit foarte justificata, putand ocolii toate portiunile ude, iar mai tarziu la retragerea prin padure chiar aveam sa regret foarte tare aceasta decizie. Pana a ajunge in padure insa, ne-am bucurat de privelisti unice si chiar am simtit putina adrenalina pe scarile carpite si cam subrede.
Intrarea in vale
O baie pe cinste
Am ajuns cu bine la final si ne-am racorit intr-o baltoaca generoasa la baza unei mici cascade exotice. M-am relaxat perfect pentru Vartopel Arpasel programat a doua zi. Nu-mi doream decat o bere rece care sa-mi asigure un somn lung.
Nu stiam ca la final berea nu avea sa vina, in schimb aveam sa ajung din nou la cort epuizata. Am reusit sa pierdem poteca de la sfarsitul traseului si sa ratacim cateva ore prin padure, 3 dintre noi incaltati in sandale. Yacks… Sa te pierzi prin padure deasupra soselei auzind mereu zgomot de masini la care nu stii cum sa ajungi e de-a dreptul frustrant. Am mers pe curba de nivel incercand sa nimerim in drumul forestier pe care il intalneste si poteca pierduta, dar cum nu mergem pe o poteca am trecut peste urzici, copaci cazuti, stiva de frunze sub care se ascundea pietris alunecos, toate astea pe un teren destul de inclinat. Ar mai fi existat posibilitatea sa coboram spre drumul de sub noi, dar riscam sa dam deasupra unui perete si gandul de a urca inapoi ne speria mai tare, asa ca am continuat curba de nivel coborand totusi usor. Ne aflam intr-o situatie penibila. Nimeni nu era cu adevarat neincrezator ca vom ajunge, dar cu aceasta fastaceala printr-o padure necunoscuta riscam sa ne prinda noaptea. Asta ar fi fost de-a dreptul comic. Punctul culminant a fost la un moment dat, cand dupa ce coborasem destul de mult ne-am asezat sa ne odihnim gandindu-ne totodata cum sa coboram o panta abrupta de grohotis care parea ca ajunge in drum. Subit, in linistea aproape sinistra a padurii incep sa cada pietre urmate de un zgomot de pasi masivi. Eu stateam apatica sprijinita de un copac cu o tigara in mana spunandu-le printre dinti celorlalti ca probabil este un urs. Stiam ca ursul nu ataca neprovocat, cu toate astea asteptam din moment in moment ca animalul sa se indrepte furios spre mine si sa ma insface. Ceilalti au luat-o din loc, dar eu nu ma hotaram sa sting tigara aprinsa intr-un moment atat de potrivit: de panica. De fapt nu sunt hotarata daca asta a fost punctul culminant sau faptul ca la 2 min. dupa intamplarea cu ursul am descoperit niste trepte cu o balustrada care ne-au condus foarte sigur in forestier. Am sarit un gard si hop eram teferi si nevatamati. Si acum ma gandesc la romanele alea, in care din neant apare nush ce solutie salvatoare care pare atat de masluita de autor, intrebandu-ma de fiecare data “Is that even possible?”. Se pare ca si realitatea uneori pune la cale niste fantasmogorii. Sau poate cine stie am visat totul si eu nici macar nu am fost pe Valea lui Stan, oricum ceva a fost mult prea dubios in toata povestea.
Scara salvatoare
In fine, la 20 30 eram la masina si dupa un scurt popas la Piscul Negru unde ne-am comandat toti o sticla de cola la 2 l si 5 pahare, am ajuns la cort cam obositi. Muntele e al dracului de imprevizibil fie ca mergi la 2500 de m pe creasta, fie la 500 m in padure, si bineinteles uneori si experimentatii pot fi neatenti. Nu e nevoie de prea mult ca sa ajungi sa balauresti la mama naibii intrebandu-te cand si unde o sa ajungi. Cert e ca dupa o chestie din asta oricat de penibila ar parea din exterior, ai un sentiment de incantare ca si cand ai fi fost in “Tara Minunilor” si te detasezi cu totul de societate, ca dovada la Piscul Negru, noi ne bucuram nonsalanti de sticla de cola de 2l, facand nota discordanta cu ceilalti clienti care gustau din preparate mai sofisticate.
Atat pe vale cat si prin padure macar unul din noi a fredonat aceasta melodie: http://www.youtube.com/watch?v=VdphvuyaV_I
