Acum mai bine de un an am am fost tare impresionata de un raport de tura de pe aceasta zimtata creasta cu nume amuzant: Vartopel Arpasel. Am trecut-o repede pe lista mea de nazuinte si am asteptat oportunitatea sa o descopar cu propriile mele simturi. Pe 15 iulie am plecat o gasca numeroasa pentru un traseu alpin, 9 oameni, ne-am impartit in 2 grupuri si am ajuns la Fereastra Zmeilor la 2 ore distanta. Prima echipa din care faceam parte a inceput urcusul spre creasta la ora 8. Obosita dupa doar 2 ore de somn, urcam rapid cuprinsa de curiozitatea si nelinistea fata de necunoscut. Pana m-am acomodat cu expunerea, in primele minute pe creasta, am mers cu un gol in stomac asemanator cu cel de dinaintea unui examen important. Apoi mi-am dat seama ca sunt sufieciente prize si ca nu am nici un motiv sa fiu nelinistita. De relaxat insa, nu s-a pus problema, asa ca am mers tot traseul extrem de concentrata ca si cand as fi rezolvat o problema de fizica.
In mare parte, am parcurs creasta matematic cocotandu-ne pe diverse mici tancuri pe care de multe ori le-am si descatarat. Uneori a fost nevoie sa mergem usor pe sub creasta, pe platforme de pamant, dar tinandu-ne cu mainile de ea. Am folosit coarda doar pentru a urca Urechea Estica si pentru a da 3 rapeluri: primul de pe Turnul Vartopelului, cel de-al doilea de pe Urechea Estica si ultimul de retragere prin Strunga Marelui V. In comparatie cu Acele Morarului, Vartopel Arpasel a fost pentru mine un traseu mai usor, mai putin expus, o idee mai lung, la fel de pitoresc, dar un pic mai incitant fiindca am mers foarte putin asigurata.
Primul rapel
Urechea vestica
O descatarare putin incomoda
Ne pregateam de rapelul final
La ora 15 dadeam ultimul rapel, multumiti ca de aceasta data totul a decurs conform planului, si mai mult eu m-am bucurat ca am gasit aceasta creasta exact asa cum mi-o imaginasem: verde, prietenoasa si stancoasa. Coborarea pana in poteca se face pe un grohotis neprietenos si din pacate am lovit in glezna un prieten cu un bolovan fugit de la picioarele mele (din fericire nu a patit ceva grav).
Grohotisul nesuferit si Strunga Marelui V
Dupa atatea ore de concentrare maxima, m-am relaxat cu o bere la Paltinu, si ascultand Lynyrd Skynyrd-Free bird, m-a cuprins o stare de beatitudine pe care doar in munte o pot simti.
